Ramo & Alexya fiction's Blog

Tatal meu, Sirius Black se trage dintr-o familie de vampiri unde si-a facut aparitia un varcolac, adica tatal lui, Jacob Black. La inceput el nu stia cu siguranta ce e, doar ca are abilitati de vampir si varcolac, dar in consecinta era totusi un om… pana ce a intalnit-o pe mama mea, Ayanna, care se trage din rasa menesus.

Mama l-a salvat de multe ori pe netrebnicul meu tata, dandu-i in acelasi timp o parte din ea si tranformandu-l in corcitura anului : menis, adica un menesus pe jumatate.

Acest lucru a facut posibila nasterea mea si a surorii mele, Suzie, care e o zvapaiata si intotdeauna trebuie sa am grija de ea si de baietii care se leaga de frumusetea ei divina.

Exact, Suzie e o frumusete de fata si toata lumea o adora, in special baietii. Imi e foarte greu sa am grija de ea… dar nu ma tem, pentru ca eu nu sunt singura ei garda ce corp. Ii avem si pe gemenii nebunatici, Ramon si Alex, verisorii nostri dragi – copii matusii Mariei si a unchiului Seth, desigur – cu care ma distrez intotdeauna de nebuniile pe care le procura capusoarele lor minuscule.

– Sasha, striga mama de la etaj. Trebuie sa plecam.

– Acum vin.

Am coborat din camera mea afara deoarece ne pregateam cu totii sa petrecem o zi extraordinar de minunata.

Sarbatoream ziua in care mama a facut prima ei prajitura cu mere. Stiu, foarte ciudat, dar noi sarbatoream orice lucru marunt, doar ca sa petrecem si desigur, sa ne unim toata familia.

Au venit familia Cullen si Black, si eram cu totii afara, pregatind festinul ce urma sa se tina toata noaptea.

– Sasha, m-a prins mama de brat, oprindu-ma sa ies afara in curte de unde auzeam rasete multiple – clar, Emmet si tata s-au intalnit – .

– Ce e, mama ?

– Nu pot da de sora ta. A plecat pana la magazin de o jumatate de ora si stii ca ei de obicei ii ia doar 10 minute. Nu raspunde nici la telefon… a oftat ingrijorata.

– Mama, calmeaza-te. Voi merge sa vad in ce nebunie s-a mai bagat.

– Ok, ia masina.

Ooo, da. Nu stiu in ce peripetie te-ai mai bagat sor’mea, dar mersi mult. Asa pot sa conduc.

Am plecat spre garaj unde se afla Ferrariul nostru. Tata il conducea cel mai des, lasandu-ma si pe mine de multe ori, doar sa nu stie mama. Am fost mirat ca mama mi-a propus sa o iau de data asta, dar ce nu ar face ea pentru Suzie ? Se pare ca ar fi in stare sa-si decapiteze si propiul ei fiu. Nu avem ce face. Asa sunt femeile, imi spune tata intotdeauna.

Am iesit in viteza, auzind fluieraturile celor din curte care erau adresate mie. Ooo, da. Sunt cel mai tare.

Cele zece minute de mers pe joc, eu le-am facut intr-un minut cu masinuta si dupa cum m-am asteptat sora mea scumpa si draga era acostata de niste baieti la iesirea din magazin.

Avea o fata dulceaga care exprima bunatate si frumusete, dar eu simteam ca prin fiecare por emana o enervare remarcabila. Pur si simplu simteam cum aerul care venea spre mine ma sufoca din cauza bataliei care se dadea inauntrul surorii mele. Ochii ii scanteiau de o ura ce ma ingrozea. Doamne… asta e sora mea, am zambit draceste.

M-am dat jos din masina si m-am indreptat tantos spre ei cu o privire pe care o doream rapitoare de inimi. Suzie m-a observat si a inceput sa zambeasca senzual.

– Imi pare rau baieti, s-a adresat ea admiratorilor. Mi-a venit iubitul.

Cu totii aveau niste fete mirate care s-au transformat in unele plouate cand m-au observat. Eu m-am indreptat tinta spre ” iubita mea” si am sarutat-o apasat pe obraz.

– Imi pare rau iubito de intarziere.

– Stai linistit iubitule, baietii au fost niste gentlemani si mi-au tinut companie.

Mi-am mutat privirea spre ei si cu totii erau foarte mohorati, tristi, putin nervosi chiar… sau poate mai mult. Oricum, se potrivea foarte bine vorba : ” Daca privirea ar ucide… ”

– Multumesc baieti. Va raman dator pentru ca ati stat cu iubirea vietii mele, am spus eu uitandu-ma direct in ochii ei stralucitori.

– Nicio problema, a mormait unul dintre ei.

– Pe curand baieti, a spus Suzie in timp ce o conduceam la masina.

I-am deschis usa iubitei mele surori si dupa aceea m-am urcat si eu pe locul soferului.

– Ce ma fac eu cu tine, Suzie?

– Stiu, bro. Sentimentul e reciproc, a pufnit ea in ras.

Am bagat in marsalier si am iesit in viteza din parcarea magazinului, lasand in urma noastra privirile rautacioase a baietilor.

– Noroc ca nu ne cunosteau, altfel nu mergea faza ” iubit-iubita”, am zis eu.

– Stai linistit, toata lumea crede ca noi suntem cei mai ciudati frati, asa ca daca lumea ar crede ca imi dau intalniri cu propiul frate, asa sa fie. Nu-mi pasa de barfele lor.

Avea dreptate. Oamenii ne credeau o familie ciudata pentru conexiune de care dadeam dovada. Eram foarte uniti si intotdeauna faceam ceva al naibi de trasnit si periculos incat toata lumea se asteapta in fiecare zi sa citeasca in ziar ca ori am ajuns la puscarie; ori sunt chemati cu totii la inmormantarea noastra… dar totodata, toti ne considera o familie de treaba pe care se pot baza intotdeauna.

– De ce nu-ti gasesti un baiat care sa-ti fie iubit? Asa ma scapi de mine de toate bataile de cap pe care le primesc de pe urma urateniei tale, am inceput eu sa o tachinez.

– De parca m-ai lasa sa am un iubit. Niciodata nu esti de acord cu ceea ce aleg.

– Pentru ca intotdeauna alegi ori tipi cu creste care sunt periculosi, ori tipi prea sentimentali care iti canta serenade si iti fac poezii si fac tot ce le comanzi. In concluzie, catelusi.

– Scuza-ma, dar nu sunt toti ca tine, s-a bonsuflat ea scotandu-mi limba.

– Nimeni nu e ca mine, Suzie. Accepta situatia, am spus eu falindu-ma ca dintre cele doua tipuri de baieti pe care sora mea le gaseste intotdeauna, eu sunt „corcitura”. Sunt un baiat caruia ii place sa se distreze la maxim, dar care poate fi foarte romantic in acelasi timp. Acest lucru imi tot spunea lumea in orice caz…

– Nu ca tu m-ai lasa sa am prietena, am acuzat-o eu.

– Daah, s-a disperat Suzie, uitandu-se urat la mine. Niciuna nu era demna de caracterul tau. Mama m-a incredintat sa nu te las cu toate neispravitele peste care intotdeauna reusesti cu usurinta sa dai… si in plus, tu esti fratiorul meu care trebuie sa aiba grija de mine.

– Stii ca asta se va termina intr-un final, nu? am intrebat-o eu putin trist.

Ne intelegeam de minune. Era sora pe care desi o urasc, o iubesc in acelasi timp. Ne certam, ne distram, ne batem, ne aparam… nu-mi puteam dori mai mult de la viata asta… dar stiam ca la un moment dat va veni timpul ca drumurile noastre sa ia o alta intorsatura; facandu-ne sa nu ne vedem atat de des… acest lucru ne intrista pe amandoi; dar ne si imbarbata si ne provoca sa profitam de fiecare moment din timpul nostru.

– Poate ca da, poate ca nu, a raspuns ea intr-un final, uitandu-se in jos.

Am ajuns acasa. Afara era intuneric, stelele si luna fiind singura sursa de lumina a noptii. Aerul era racoros si placut.

Am coborat deodata cu Suzie din masina.

– Suzie, noi doi suntem ok? am intrebat-o eu precaut.

Nu mi-a placut ultima discutie. Trebuia sa fie amuzanta si enervant de distractiva, dar am transformat-o intr-una sentimentala…

– La ce te referi, prostutule? si normal ca suntem ok. Eu sunt salvata, tu ai o „iubita” senzationala si toata lumea petrece in curtea noastra.

– Ce iubita? Aaa, m-am prefacut ca mi-am dat seama despre ce vorbea. Te referi la Selena? Mda. Credeam ca nu o placi.

– CE? Esti cu ea? Te omor!

Am inceput sa rad si sa fug in acelasi timp de descreierata de sor’mea. Am ajuns in curte unde toata lumea dansa pe ritm innebunitor de alert; prin dansul lor exprimand senzualitate combinata cu amuzament… un ritual in care focul de tabara era stapanul nostru, lumina noastra…

Emmet cu cei doi gemeni erau singurii care faceau niste activitati obisnuite omului… faceau sumo – nu ca ar fi ei grasi, din contra, aratau foarte bine cu totii, doar ca le placea sa se prosteasca – .

– Pot sa ma alatur, sau mai bine zis, ma scapati de Suzie? am intrebat eu fugind langa gasca mea.

– Scuze, omule, a vorbit Ramon printre gafaieli.

– Stii ca ne este si noua frica la fel de tare ca tie de Suzie, a continuat Alex, el fiind deasupra lui Emmet si incercand sa-l tina pe uriasul nostru la pamant, dar nereusind… desigur.

Ramon si Alex erau cei doi gemeni simpatici care stiau intotdeauna ce gandeste si ce simte celalalt. Se completau reciproc intotdeauna, stiind dinainte ce vrea sa spuna celalalt. Aveau caractere diferite, dar la fel de puternice, iar ca fizic, erau identici.

– Emmet! am strigat eu in ajutor, simtind prea aproape palma lui Suzie de ceafa mea.

Au inceput sa rada cu totii din cauza noastra. Acest lucru a facut-o pe Suzie sa se opreasca din planul ei de a ma decapita si a inceput sa-si faca datoria de gazda.

– Nu ai scapat, Sasha, m-a atentionat ea, vazandu-ma rasufland usurat.

– Suzie, glumeam cu Selena.

– Stiu, dar ce e viata fara putina distractie si putina friptura din propiul frate.

– Foarte amuzanta.

– Intotdeauna, fratioare, intotdeauna, mi-a zambit ea draceste si a plecat.

Mi-am indreptat atentia spre Ramon si Alex. Aveau niste ochi foarte stralucitori care prevesteau o trasnaie pe cinste.

– Spuneti tot.

– Ce sa spunem? au zis ei in cor.

– Ce gandesc capusoarele voastre? am zambit la ei bland.

Au venit amandoi langa mine, plasandu-se unul in dreapta si altul in stanga cu niste zambete strengare.

– Frate, uita-te in fata. Ce vezi? a intrebat Ramon.

In fata noastra se prelingeau stancile neguroase in care se izbeau valurile furioase, dar in acelasi timp minunate; fiind luminate de luna plina care se afla pe cerul plin de diamante.

– Stanci, am raspuns simplu.

– Stii, suntem chiar niste nesimtiti, a inceput Alex sa explice prefacandu-se ranit de faptul ca s-a jignit.

– Am explorat intotdeauna acele stanci, dar niciodata nu am parcurs mai adanc in misterul lor, a continuat filosoful de Ramon.

– Ceea ce vreti sa spuneti e ca vreti sa sariti de pe stanci.

– Mult ti-a mai luat sa te prinzi, omule, a rasuflat usurat Alex.

– Sunteti foarte expliciti si voi, baieti, am spus eu dandu-mi ochii peste cap.

Dupa atatia ani, imi dadeam seama cu exactitate ce vroiau gemenii sa ne explice mie si lui Suzie cand cloceau vreun plan. Intotdeauna erau foarte evazivi si misteriosi si niciodata nu stiam la ce naibi se gandeau. Mai mult ne chinuiau pentru ca le placea acest lucru foarte mult.

– Hai sa o furam pe Suzie de aici si sa plecam.

Am plecat inspre cautarea ei si am gasit-o langa tata si mama.

– Mama, tata, am inceput sa vorbesc eu formal. Pot sa o fur pe sora mea draga pentru putin timp?

– Ce puneti la cale iar? a intrebat tata suspect.

– De ce crezi asta, unchiule? a fost mirat Ramon, schitandui-se in acelasi timp un zambet.

– In primul rand, Sasha nu vorbeste asa intelectual. In al doilea rand, Suzie nu e sora lui draga, e neispravita lui si in al treilea rand, tu cu Alex aveti niste ochii scliplind de ceva suspect. Mai vreti argumente?

– Sunteti prea bun cu noi, a zambit Alex cu toti dintii.

– Iubitule, lasa-i sa se distreze. Doar o viata au, ne-a luat apararea mama.

– Ok, pe curand, a vorbit Suzie, inainte sa mai apuce tata sa comenteze ceva, luandu-ne pe toti cu ea.

– Deci, a inceput sa vorbeasca. Ce facem? Sasha, pe scurt te rog.

– Sarituri de pe stancile din fata.

– Super. Sa o facem, baieti.

In timp ce parcurgeam distanta pana la stanci, ne jucam leapsa, linistea fiind derajata de rasetele si strigatele noastre.

Era intotdeauna placut sa-mi petrec timpul cu ei pentru ca impreuna puteam sa facem posibil imposibilul, iar acest lucru vroiam sa-l dovedim chiar atunci.

Am ajuns in varful stancilor, uitandu-te in jos la marea zbuciumata care se izbeau cu putere remarcabila de peretii cei aspri, dar totusi primitivi pentru noi.

– Daca cumva mor sa stiti ca a fost o placere sa va cunosc, a recunoscut Suzie, dandu-mi mana.

– Daca cumva mor, sa stiti ca eu nu-mi las aparatul foto lui Ramon, a vorbit Alex, luandu-mi mana libera in mana lui.

– Daca cumva mor, ma voi asigura ca il voi bantuii pe fratele meu drag si scump, s-a uitat Ramon urat la Alex, prizandu-l de mana libera.

– Daca cumva mor… am pufnit eu… sa fim seriosi. Nu vom muri.

Am ras cu totii de stupiditatea de care am dat dovada, dar pana la urma era si asta distractiva, iar noi am fost facuti pentru aceasta.

Am fost creati pentru distractie si peripetii periculoase, am fost nascuti pentru a da un gram de fericire lumii aceste stranii… suntem pe aceasta lume pentru a ne indeplini destinul… oricare ar fi acela.

Ne-am aruncat cu totii deodata si am stiut ca acela nu va fi nicidecum sfarsitul, ci doar inceputul.