jump to navigation

Capitolul 5 : Dorinta umilitoare

padure-neagraSirius

 

Eram derutat. Cine erau acesti oameni? Mai bine zis cine erau aceste creaturi, deoarece nu puteai sa-i numesti oameni, dupa felul cum i-a omorat pe vampiri : cu usurinta. M-am uitat la tipul solid, care a ramas cu mine. Daca i-a omorat pe nemernicii aceia ,deci pana la urma asta se va termina intr-un fel sau altul tot cum vreau eu… sper.

–         Fugi! Mi-a spus el.

Ce? Am auzit bine sau a spus sa fug?

–    Ce? am intrebat eu sa fiu sigur ca am inteles bine.

–    Fugi inainte ca ea sa se intoarca. Pleaca de aici cat mai poti.

–    Dar de ce? Nu vroiau sa ma omoare si pe mine?De ce naibi nu vroia?

–    Pentru ca nu vreau sa mori, a spus el dandu-si ochii peste cap, si raspunzandu-mi la intrebare.

Acum ii pasa de mine, sau ce? Eu nu vroiam sa-mi pese de mine.

Fata s-a intors cu lemnele si era derutata cand s-a uitat la mine.

–         Magnus, de ce el e inca aici? Buna intrebare. De ce?

In ciuda nervozitatii mele am observat numele lui…uau, ce nume mistic. Ma intreb pe ea cum o cheama.

–         Nu am putut sa il omor. Ayanna, nu are nicio vina.

Ayanna suna ca o regina malefica. Si probabil era…

 

Ma plimbam cu mainile in buzunare, uitandu-ma la cadavre. Cum au reusit astia 2 sa omoare atatia vampiri atat de repede si usor? Ce creaturi mai erau si ei? In orice caz nu era una de care am auzit vreodata pana acum.

Incercam sa imi umplu capul cu astfel de intrebari si sa nu ma gandesc prea mult la trupurile fara cap,- desi erau chiar in fata mea si la moartea iminenta,- desi plutea in aer.

Fata s-a uitat la mine si a tipat sa plec. Cum? Nu mai vroia sa ma omoare?Asta e dezamagitor…ma bazam pe ea.

Nu i-am raspuns, doar ma plimbam. Ma gandeam cum sa rezolv pana la urma problema mea… probabil credea ca sunt un tampit, daca nu am fugit cand mi-a spus.

–         Am spus sa pleci! Esti tampit?Vrei sa mori?

Hei, ma pricepeam din ce in ce mai bine la chestia asta cu prezisul viitorului.

–         Da, poate asta vreau.Vezi tu, cand i-ai omorat, am spus referindu-ma la vampiri, mi-ai distrus ultima speranta de-a mai fi fericit.

Am aprins cateva ramurele si le-am aruncat peste trupurile descompuse. Eram inca ingrozit de moartea vampirilor, dar sub nicio forma nu aveam de gand sa arat asta. Pana la urma, trebuia sa vada ca nu mi-e frica de ei deloc, deci trebuia sa am grija ce spun si cum ma misc.

-Si cum ar fi putut ei sa te faca fericit?Prin moarte?

Asta era o intrebare la care nu vroiam sa imi raspund nici mie. Credeam ca moartea ma va elibera, dar cand am fost la un pas de ea mi-am dat seama ca nu e tocmai ce imi doream. Insa nu aveam de gand sa cedez in niciun fel, orice ar fi implicat asta.

–         Prin moarte, da. Sau…facandu-ma ca ei.

Ea a pufnit infuriata. Ma scotea din minti tipa asta. Vrea ca toata lumea sa aiba gandirea ei? In concluzie vrea sa fim cu totii niste psihopati care vroia sa omoare niste vampiri? Si pana la urma ce treaba a avut ea cu ei?

–         Si de ce vrei sa devii un nenorocit de vampir?

Categoric, avea o problema mare cu vampirii. La inceput credeam ca a fost o razbunare, dar mi-am dat seama ca pe ea chiar o scarbeau. Mi-o imaginam in vizita la familia mea. Asta aproape m-a facut sa rad.

–         Ca sa fiu mai puternic.

Si ca sa nu ma mai simt ca un gunoi, si ca sa pot trai fara sa ma gandesc la cat sunt de slab, si ca sa ii dau o mama de bataie lui Romulus, si ca arat mai bine si sa nu mai fiu doar un pusti, si ca sa fiu si eu vana, la fel ca toti din familia mea, si ca sa pot sa ma accept pe mine insumi inainte sa le cer lor sa ma accepte. Desigur, nu trebuia sa stie ea toate astea. Un argument era arhi-suficient.

–         Asa ca imi sunteti datori sa ma omorati!

Ha! Acum sa va vad. Totusi vroiam doar sa nu ma arunce pe pamant ca vampirul acela. Serios acum, desi vroiam sa mor, doream o moarte rapida, nu una lenta. Nici sa nu simt durerea. Cred ca ei vor reusi, la cat de rapizi sunt.

–     Copile, a intervenit Magnus. Copile, pleaca de aici si lasa-ne in pace. Nu stii ce vrei.

-Ba stiu, am spus el mandru.

Stiam? Nu, probabil ca nu. Dar felul in care mi-a spus “copile”m-a infuriat. De ce absolut toata lumea trebuie sa ma trateze ca pe un pusti fraier? Le arat eu lor.

Focul a cuprins toate cadavrele si a inceput sa arda cu scantei si pocnituri. Era o imagine de cosmar. Probabil daca ma mai uitam mult aveam sa vomit sau sa lesin.Sau amandoua. Dar vroiam sa imi pun ideile in ordine ca sa stiu de unde sa incep.

–         Ce sunteti voi?am intrebat in cele din urma.

Parea un inceput bun. Nu aveam idee ce ar putea fi ei. Vampiri sigur nu, oameni nici atat….atunci, CE?

–         Uite ce e, copile: asta chiar nu e treaba ta. Intoarce-te inapoi la mamica si la taticu’ si ai grija sa nu mai intri in asemenea probleme, a spus tipul solid, Magnus.

RAHAT!

Acum chiar m-am enervat. De ce, dar de ce chiar era necesar sa se poarte asa cu mine? De ce ma trateaza ca pe un copil? De ce a trebuit eu sa ma nasc un gunoi? Imi venea sa ma inchid in camera mea si sa plang. Ce naibi gandesc? Cum sa vreau sa plang ca un copil mic si razgaiat? Deveneam patetic. Nu…deja eram patetic. Dar oricum nu mai eram acasa, asa ca am tras aer adanc in piept ca sa ma linistesc.

Au inceput sa alerge. Plecau. Toti se fereau de mine. De la oameni la vampiri si la acesti…ce-or fi fost. Si chiar nu stiam cum sa reactionez. M-am gandit ca daca ii enervez destul de tare or sa ma omoare si o sa scap de toata durerea din suflet. Nu vroiam sa ma gandesc la moarte sau la durerea fizica. Vroiam doar sa fac ceva. Si am facut: m-am luat dupa ei.O sa le arat ca nu sunt cu nimic mai prejos. Si cu gandul asta, zambetul mi-a revenit pe buze si am pornit in urma lor. Alergau mai repede si uneori ramaneam mult in urma, dar mirosul dulce ma ajuta de fiecare data sa aflu directia pe care o urmasera. Eram si eu in sfarsit bun la ceva. Mi-a scapat un raset de pe buze si am alergat si mai tare.

Am ajuns la cateva minute dupa ei. Dupa ce au observant ca sunt in spatele meu, s-au oprit din alergat si s-au uitat la mine confuzi si mirati.

–         Ce naibii esti tu? a intrebat fata uimita.

Parul ei foarte lung i se legana si se contopea cu intunericul care ne invaluia. Ma atragea intr-un fel ciudat, la limita dintre dorinta si frica.Iar mirosul ei era cel mai frumos si mai dulce lucru pe care il mirosisem vreodata.

Eu am zambit si mai tare, fericit sa reusisem sa le castig interesul. Era un nou zambet al meu, descoperit acum. De fapt, eu nu prea zambeam. Aveam tot timpul un motiv pentru care sa ma intristez decat unul pentru care sa zambesc.

Fata s-a apropiat de mine. Foarte aproape. Nu stiam ce intentii are. Simteam cum frica ma cuprinde din nou. Si-a lipit nasul de obrazul meu si am tresarit. Era doar…surprinzator. Si al naibii de placut. Apoi nasul i-a coborat pe gatul meu. Am simtit un fior trecandu-mi prin coloana vertebrala. O energie ciudata mi-a cuprins fiecare celula din corp.Apoi ea s-a indepartat putin, uitandu-se la mine.

–         Ce dracu’ esti tu?a tipat trezindu-ma din visare.

S-a dus tot farmecul cand a inceput sa vorbeasca…aproape tot.

–         Poate o sa va spun daca imi spuneti si voi.

Speram ca vocea sa nu imi tremure. Toata chestia asta cu mirositul imi daduse fiori…peste tot.

Magnus s-a apropiat si el. Mi-am dat seama ca vroia si el sa ma miroase. O nu, asta nu! Sigur nu va fi la fel de incitant.

–         Terminati, bine? Nu sunt un vampir asa cum nici voi nu sunteti.

Banuiam ca miroseam oarecum ca un vampir pentru ca aveam gena in sange si pentru ca imi miroseau si hainele.

–         De unde stii?a intrebat Magnus.

Punct ochit. Ratasem o etapa importanta a intrebarilor mele: de unde stia ce sunt vampirii? Si apoi, bineinteles, prima mea intrebare care a trecut acum pe planul doi: ce naibii cauta cu grupul de vampiri de mai devreme?

-Nu mirositi ca un vampir, a spus eu razand acum de-a dreptul. Si daca ati fi fost unii, i-ati fi omorat pe cei de mai devreme muscandu-i.

Eram sigur ca fetei ii va fi greata la raspunsul meu, de aceea am si zis asta. Se pare ca nu-i suporta deloc si eram curios de ce.

–         De unde stii toate astea, baiete?

–         Stiu astea si multe altele, am spus incercand sa par plictisit si facand cateva cercuri cu mana prin aer.

De fapt, eram foarte mandru. Pentru prima data nu eram doar un om. Eram un om care stia toate secretele vampirilor.

–     Si o sa ne spui pana la urma ce esti?

–     Poate. Voi sa o sa imi spuneti?

Parca eram niste copii mici care vroiam sa ne aratam jucariile noastre preferate unul altuia. Stupid de-a dreptul, dar si foarte amuzant.

–         Nu! A raspuns Ayanna.Era asa draguta cand se infuria. Adica mai mereu.

Noul zambet mi-a revenit pe buze. Ma intrebam daca vor ceda, spunandu-mi ei primii despre ei.

Au tacut amandoi.

–         Mister total, am spus amuzat. Voi nu veti spune nimic, eu nici atat…

–         Atunci pleaca dracului de aici!

Am inceput sa rad. Nu le dovedisem ca ii pot urma? Nu eram destul de interesant?Am ras si mai tare.

–         Pot veni dupa voi oriunde!

Eram destul de sigur ca nu as fi putut. Oboseam destul de repede si faptul ca era noapte si intuneric nu m-ar fi ajutat deloc. Dar daca tipa putea fi infumurata, puteam fi si eu.

–         Nu cred ca poti.

Macar pot sa incerc. O sa le arat eu lor.

Au inceput sa alerge si m-am luat dupa ei fara sa ma gandesc. Am alergat mult si ei tot nu se opreau. Simteam respiratia cum se ingreuneaza cu fiecare metru parcurs, simteam transpiratia pe frunte, inima batand frenetic in piept si o oboseala in tot corpul. Mirosul dulce inca se simtea, dar de abia mai puteam sa respir pentru a il simti.Stiam ca voi ceda in curand. Dar eram hotarat sa alerg.

Pamantul era din ce in ce mai abrupt, padurea transformandu-se intr-o vale. Asta nu ma ajuta deloc. Ma impiedicam si ma impleticeam la fiecare pas. Am incercat sa imi adun toate puterile ca sa alerg si mai repede. Dar valea devenea mai abrupta si am simtit cum pamantul imi fugea de sub picioare si corpul se loveste de pamant, rostogolindu-se. M-am lovit in prea multe locuri si in mod repetat pana cand am cazut si mi-am pierdut constiinta. Capatasem, se pare, ceea ce imi doream atat: sa mor.

Intr-un fel absolut omenesc si umilitor. Dar totusi muream.

 

Reclame

Comentarii»

1. Andreea - 11/14/2009

inca nu il citi dar ca sa fiu sigura ca aflati pana acum ne-a impresionat si sunt sigura ca nu ne va dezamagi

2. Andreea - 11/14/2009

abia astept sa.l citesc

3. Andreea - 11/14/2009

sunteti amandoua foarte talentate si sunt sigura ca toti asteapta continuarea

4. Andreea - 11/14/2009

acum aceste comentari sunt de inceput dar veti mai avea cateva dupa ce il citesc adica incepand de acum revin cu parerea va pupa Andreea:* :))

5. Andreea - 11/14/2009

am terminat de citit…si WOW:X , foarte tare sper ca nu moara sirius si oricum nu cred ca moare asa usor :)) 😀 …mister total

6. Andreea - 11/14/2009

astept (si sunt sigura ca nu numai eu) continuarea cat mai repede:X…ca ne-ati lasat asa sa ne omoare curiozitatea 😀

7. Andreea - 11/14/2009

sper din suflet sa va faceti timp si sa scrieti mai repede:X

8. Andreea - 11/14/2009

totul devine din ce in ce mai interesant si suspansul creste de la un capitol la altul….deci cam atat dar poate mai revin(adica mai mult ca sigur) :)))
felicitari si spor la scris in continuare
va pupa Andreea:* :))) :X

9. Andreea - 11/14/2009

in final sunteti uimitoare si
VA PUPA ANDREEA FARA NUMAR
the best:*

10. corinna - 11/14/2009

Uite o parere sincera: Chiar e frumos ceea ce scrieti si ma incanta mult. Este foarte frumoasa povestea si a reusit sa ma captiveze. Imi place foarte mult modul vostru de a scrie asadar astept cu nerabdare urmatorul capitol. 🙂 > 😀 <

PS: Alexya, nu stiam ca tu scrii la fanficul asta. Acum am facut legatura. 8-} :))

11. Deea - 11/15/2009

va rog sa postati urmatorul cap mai repede 🙂 …va rog[-o 😀 😀 > 🙂

12. Deea - 11/15/2009

fetiili aveti talent!:>

13. ramonafiction - 11/15/2009

Hey!
Va multumim mult! Ma bucur din suflet ca va place…
Si chiar am vrea sa putem scrie mai des, dar avem scoala (respectiv facultate) si e destul de greu…
Oricum, incercam ca urmatorul capitol sa il postam mai repede…
Va pup pe toate!

14. Caty - 01/25/2010

Saracul Sirius 😦 ……….foarte frumos, felicitari, l-am citit repede, capitol dupa capitol 😀

15. Leah - 02/17/2010

deci nu are cum sa moara 😐
eu nu cred ca o sa moara 😐


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: