jump to navigation

Capitolul 9 : Schimbarea

Nu am fugit dupa ei, de data asta. Aveam prea multe lucruri la care sa ma gandesc si nu am reusit sa actionez, am ramas acolo incremenit, iar cand mi-am dat seama ca i-am vazut probabil pentru ultima data, era prea tarziu ca sa ii mai pot prinde din urma. Ajunsesera prea departe. Si pana la urma, nu eram catelusul lor, aveam si eu demnitatea mea, nu ma puteam tine dupa ei la infinit, daca eu nu ma vor.

Nici nu stiu cat de mult am stat asa incremenit, gandindu-ma la multe si in acelas timp la nimic.  Trebuia sa fac ceva. Nu puteam continua asa. Trebuia sa profit de sansa pe care mi-a daruit-o Ayanna, salvandu-mi viata, si sa incep sa-mi indrept greselile.

M-am miscat intr-un final si se pare ca soarele incepea sa apuna…Asa repede?Am stat o zi intreaga incremenit, pentru ce? Pentru nimic si in acelas timp, pentru tot.

M-am indreptat spre marginea padurii, vrand sa ajung la masina. Am inceput sa alerg printre copacii care erau mai intunecati si fiorosi din cauza intunericul ce se raspandea din ce in ce mai tare. Incercam din rasputeri sa nu ma mai gandesc la Magnus si Ayanna, dar cu greu reuseam. Erau misteriosi si vroiam sa aflu mai multe despre ei. Oare acesta era singurul motiv pentru care vroiam sa fiu in compania lor? Sa aflu ce sunt?

Gata, Sirius, concentreaza-te pe altceva. Eram aproape de iesire si deja padurea era impodobita cu floricele care s-au ascuns in culcusurile lor, sa doarma, pana ce parintele lor, Soare, sa rasara si sa le trezeasca la viata cu razele lui binefacatoare.

Zaream iesirea si speram din suflet ca masina mea sa fie tot acolo, intr-o conditie buna – nu ai de unde sa stii ca hotii nu au venit sa ma jefuiasca, sau niste copii, pusi pe rele, mi-am incendiat masina, cu norocul meu n-ai de unde sa stii – .

Spre norocul meu, masina mea era tot acolo, unde am lasat-o si ma bucuram extrem de mult. Am gasit cheile repede, ceea ce m-a surprins avand in vedere ca am avut ceva aventuri pe aici si era de asteptat ca eu, Sirius Black, sa-si piarda cheile.

Am intrat in masina si am pornit. Ma indreptam spre orasul Jasper si luminile care se iveau din zare imi prevesteau ca ma apropi foarte repede de reusita.

Era linistitor, sa stau in masina mea intunecata, luminata doar de bord. Ma simteam in siguranta si singur. Pentru prima data, ma bucuram de clipa de liniste ce mi s-a oferit.

In padurea aceea ciudata, am avut o experienta aproape fatala, dar fascinanta. Am cunoscut niste… oameni, ca sa le spun asa, care mi-au schimbat gandirea asupra vietii. Ei nici macar nu isi dadeau seama de impactul pe care l-au avut asupra mea. Niciodata nu-i voi uita, deoarece energia aceea inca se mai juca in interiorul meu. Imi dadea o senzatie incredibila, sa stiu ca o parte din Ayanna, este in corpul meu, captivata pentru totdeauna.

M-a salvat de la moartea cruda pe care trebuia s-o am, si chiar trebuia. Am fost un prost sa cred ca viata este impotriva mea, si din cauza asta am vrut sa mor ca un dobitoc. Da, eram un dobitoc. Viata este asa cum ti-o croiesti.

Pana acum, m-am plans incontinuu, pentru ca sunt singur si neiubit de nimeni, dar cum sa ma iubeasca cineva si sa fie alaturi de mine, daca eu eram atat de mohorat si impotriva vietii. Este adevarat ca viata nu-i roz. Daca ar fi, lumea s-ar plictisi de atata fericire si bunatate, sunt sigur de chestia asta. Viata este asa cum e, si trebuie sa treci prin ea cu capul sus si atunci cand va veni momentul sa mergi pe lumea cealalta, sa fii mandru de realizarile pe care le-ai avut, de familia pe care o iubesti, de prieteniile pe care le-ai intocmit cu ceilalti, de insansi viata pe care ai facut-o asa cum ai vrut tu.

Acum, pentru mine, era un inceput nou. De parca acum m-am trezit dintr-un somn adanc si mi-am dat seama ca am pierdut prea mult din viata, suparat pe toata lumea si chiar pe mine.

Aveam de gand sa fac ceea ce am promis. Sa am grija de familia mea si sa-mi indrept toate greselile pe care le-am facut si toate necazurile si supararile pe care le-am daruit familiei mele in semn de multumire pentru tot ce au facut pentru mine.

Ma indreptam cu viteza maxima spre orasul meu natal si aveam de gand sa ma pun in genunchi ca un patetic ce sunt – incep sa devin mandru de mine din cauza asta – si sa le cer iertare ca am fost un fiu si frate idiot si n-am stiut sa apreciez ce aveam : o familie iubitoare care intotdeauna isi facea griji de mine indiferent de idioteniile pe care le faceam.

M-am uitat in masina si am observat cornul neinceput si mi-am dat seama ca n-am mancat nimic de…cateva zile bune, dar totusi nu-mi era foame. Nici somn. Era extraordinar. Energia din mine se bucura de dispozitia mea excelenta si isi facea de cap, gadilandu-ma si facandu-ma sa rad…

Mi-am amintit de ea…de Ayanna si fratele ei. Oare ei pe unde erau? Se gandeau la mine vreunul? Ce conteaza, striga mintea mea nemiloasa, ai noroc ca traiesti si asta conteaza cel mai mult, nu? Aveam noroc, da, dar conta daca ei isi mai aduc de mine. Mintea mea blestemata imi spunea ca am prea multa incredere in fiintele alea si deja simteam ceva pentru ei, pentru niste necunoscuti, dar cum n-as putea? Pentru numele lui Dumnezeu, mi-au salvat viata. De ce mi-ai salvat viata, Ayanna? De ce te-ai sacrificat pentru un nebun idiot ca mine? Am spus eu in minte, vrand sa vad daca voi primi un raspuns. Ca raspuns am primit o liniste fara margini. Exact, nici macar tu nu stii, Ayanna.

Incepeam sa ma gandesc serios, daca mi s-a dereglat gandirea. O simteam aproape, de aceea credeam si vroiam sa vorbesc cu ea. Stiam ca energia e de vina. Oare o voi simti toata viata mea pe femeia aceea salbatica? Intotdeauna voi crede ca este aproape de mine si ma urmareste pretutindeni?Nu ea, energia. Sau ea? Nu avea cum.

Am incetat sa ma mai gandesc la ea si mi-am pus toata atentia pe drum. Am trecut pe langa un indicator care ma atentiona ca mai erau doar zece kilometrii pana cand ajungeam in Little Rock, orasul meu natal. Asa repede? Nici macar nu mi-am dat seama cand a trecut timpul, fiind prea preocupat sa ma gandesc la cei doi. Trebuia sa termin. Nu ma va ajuta cu nimic daca voi continua sa visez. Acum trebuia sa fac tot posibilul sa-mi reorganizez viata.

Eram foarte incantat si entuziasmat de acest gand. Imi venea sa strig de fericire si sa dansez cu oricine imi iesea in cale.

Deja incepeam sa fiu nerabdator sa ajung acasa si am inceput sa accelerez si mai mult. De abia asteptam sa le vad fetele a lor mei, cand ma vor vedea. O vedeam pe mama mea luminandu-se la fata si strigand dupa ceilalti ca fiul ei prostut a aparut in sfarsit acasa. As fi vazut-o pe Maria cum fuge spre mine si ma ia in brate plangand si spunandu-mi cat de dor i-a fost de mine si amenintandu-ma sa nu mai fac asa ceva niciodata. Incepeam sa o vad si mama cum se indreapta impreuna cu tata si ma iau si ei, la randul lor, in brate; tata ezitand, fiind barbat, dar imbratisarea lui fiind cea mai puternica si calduroasa imbratisare dintre toate, in cele din urma. Iar dupa aceea il vad si pe idiotul de Romulus cum vine spre mine si imi da un pumn in coaste in gluma si incepand sa ne jucam noi doi pana ce mama zicea sa terminam si sa venim in casa pentru ca a pregatit mancarea ei magnifica…

Am intrat in Little Rock si ma indreptam spre strada Wright Avenue, acolo unde voi vedea in sfarsit caminul meu.

Am avut o revelatie in acel moment. Pentru prima data am gandit pozitiv, in legatura cu familia mea. Nu-mi venea sa cred. Iti multumesc, Ayanna, iar in acel moment energia a inceput sa se zbata bucuroasa. Prapadita mica, am ras in sinea mea la pozitiva mea energie.

Am ajuns. Am parcat langa casa si am iesit afara. Casa era intunecata. Trebuia sa ma astept ca toata lumea doarma, dar era ciudat. De parca nu noaptea imi dadea acea senzatie de intunecime, ci atmosfera pe care au creat-o ai mei. Erau oare speriati din cauza mea? Ingrijorati putin, poate?

Am inceput sa fug din cauza panicii ce incepea sa creasca in sufletul meu. A patit cineva ceva? Atmosfera incepea sa ma cuprinda si ma imaginam la o inmormantare unde nimeni nu plangea, era doar linistea care ne cuprindea pe toti in intunecimea ei infernala.

Am intrat in casa si am aprins toate luminile, crezand ca prin asta, totul va fi bine. Acum era si mai rau. Am observat ca totul era ingrozitor. Era murdarie peste tot, de parca a trecut o turma de animale, facand ravagii pe unde a calcat. Era ingrozitor si pur si simplu nu mai puteam privi aceasta scena ingrozitoare, asa ca am inchis ochii, vrand sa ascund acea imagine.

–          Este cineva acasa? am spus eu cu vocea strangulata de panica.

Ma gandeam serios daca au plecat de acasa, mergand sa ma caute sau doar au parasit locul acesta, amintindu-le prea mult de mine si fiind durerea prea mare. Ok, Sirius, acum esti prea optimism si incepi sa delirezi.

Acum in capul meu venea doar o idee. Doar au plecat. Acesta era adevarul si incepea sa ma doara din ce in ce mai tare. Se pare ca am ramas doar noi doi, prapadito, am inceput eu sa vorbesc cu energia care va fi intotdeuana devotata mie. S-a miscat lin, dandu-mi seama ca era trista si ea, odata cu mine.

In acel moment am auzit zgomote. Pasi care veneau pe scari in graba. M-am uitat spre usa care trebuia sa apara persoana grabita, si in prag a aparut mama. Pe fata ei au fost intiparite multe emotii : uimirea, surpriza, si in cele din urma bucuria.

–          SIRIUS!! a strigat ea cu fericire. A alergat pana la mine si m-a luat in brate. Am luat-o si eu strans in bratele mele. Mi-am imaginat ca Maria va fi prima, dar e bine si asa.

–          Cat ma bucur sa te vad, dragul meu. Pe unde ai fost? Am fost foarte ingrijorata, a spus mama mea putin suparata.

–          Este o poveste lunga, am zambit eu senin. Unde sunt ceilalti? Maria, Romulus, tata?

–          Sirius, a spus ea putin trist…

–          Mama, ce s-a intamplat? Am zis eu speriat de tonul ei schimbat.

–          Fiule? L-am auzit pe tata.

–          Tata! Am spus eu fericit si m-am dus sa-l imbratisez pe tata. Dupa cum m-am asteptat, m-a strans in brate si prin asta mi-a aratat cat de dor i-a fost de mine. Am observat ca erau amandoi in pijamale si am ras de idiotenia pe care am facut-o.

–          Iertati-ma, am uitat ca am venit in toiul nopti. Probabil v-am trezit. Mai bine mergem cu toti la culcare si vorbim maine.

–          Puiule, trebuie sa te intreb ceva inainte. Te-ai intalnit cumva cu Maria?

–          Nu, am spus eu derutat. Nu doarme? Aaa, e la Seth, nu? Cred ca am sa dau o fuga pana la ei, am spus eu strengareste.

Ceva nu era bine. In loc de bucurie am vazut panica in ochii mamei mele. O panica ce crestea din ce in ce mai tare.

–          Off, doamne, a zis strangulata mama si s-a sprijinit de masa ca sa nu cada.

In acel moment, tata a alergat la ea si a imbratisat-o strans, lasand-o sa planga.

–          Totul o sa fie bine, iubito, sunt sigur ca Maria e bine, a spus aceste vorbe, vrand sa se convinga si el de cele spuse.

–          Imi spune cineva ce se intampla? M-am rastit eu la ei putin.  Nu mai suportam sa nu stiu de ce mama plange pe bratul tatalui meu. Oare chiar a murit cineva? Maria?

Respiram sacadat. Nu putea fi adevarat. Era de neacceptat acest gand. Nu trebuia sa ma gandesc, pentru ca nu era real.

–          Din cauza ta, am auzit o voce familiara.

M-am uitat spre locul de unde am auzit vocea cunoscuta si l-am vazut pe Romulus, stand in umbra. Cred ca era acolo de cand am intrat in casa, dar pur si simplu nu l-am observat in mizeria asta.

–          Poftim? am spus eu, vrand sa nu aud ce credeam ca voi auzi din gura lui.

–          A fost prea trista din cauza plecarii tale, a spus cu ochii scanteind de ura. Credea ca e vina ei, pentru ca mi-a spus ca iti place de curva aia si eu am actionat in defavoarea ta. N-a mai putut suporta durerea ca fratiorul ei cel sensibil e pe undeva, uitat de lume. Asa ca a plecat, fara sa zica macar unde pleaca. Ne gandim ca a plecat sa te caute, dar se pare ca tu esti bine sanatos, iar acum sora MEA, e pe undeva cautandu-te, cu inima franta din cauza TA. Ce frumos, asa-i? a zis el ironic de toata situatia. Apropos, bro, bun venit acasa.

Cuvintele lui imi umblau prin minte, vrand sa inteleg sensul lor. Cuvintele “MEA” si “TA” imi strapungeau inima ca niste sageti de foc.

Maria a plecat, din cauza mea. Maria suferea, din cauza mea. Maria era poate in pericol, singura pe drum, panicata si fiindu-i frig, din cauza MEA.

Mi-au dat lacrimile de idiotenia de care am dat dovada atunci cand am plecat de acasa. Prostul de mine a uitat cat de sensibila e Maria. Era de asteptat ca ea sa nu tina cont de  biletul pe care l-am scris, zicand sa stea linistiti cu toti si sa nu ma caute. Incapatanata mea sora se invinovatea pe ea, si acum cine stie pe unde e, plagand din cauza mea.

–          V-am lasat un bilet…am spus eu in apararea mea, curgandu-mi lacrimile pe obraz, dar Romulus m-a intrerupt.

–          Esti atat de prost, a scuipat el aceste cuvinte. Credeai ca Maria va sta cu mainile in san? E Maria, pentru numele lui Dumnezeu. Niciodata nu te gandesti la cosecinte. Crezi ca lumea se invarte in jurul tau. Stii ce, a zis Romulus enervat la culme, nu meriti dragostea ei. Nu meriti dragostea nimanui. Nu meriti sa fi in aceasta familie. Meriti sa mori, si voi indeplini eu aceasta cerinta.

–          Romulus, nu…a spus mama, dar era prea tarziu.

Romulus s-a repezit asupra mea cu o viteza magnifica. M-a luat de gat cu mainile si m-a trantit la perete cu toata puterea. Peretele s-a daramat de la puterea lui si am ajuns afara.

Vroiam sa stau si sa ma omoare in cele mai mari chinuri. Asta meritam pentru ce i-am facut Mariei, dar intinctul de auto-aparare s-a opus acestei cerinte.

L-am impins  cat de tare am putut si spre surprinderea mea, s-a izbit de un copac. Era uimit, la fel ca mine. De unde aveam aceasta putere? Atunci energia s-a miscat curajoasa inauntrul meu. Prapadita ,tu esti. Tu imi dai aceasta putere. Oare Ayanna stia ce mi-a daruit ea, de fapt?

–          Terminati odata, a spus tata nervos. Asta n-o va ajuta pe Maria.

–          Tata, am spus eu calm, ma voi duce sa o caut. Imi voi lua in telefon si va voi suna regulat.

–          Nu crezi ca ai facut destule? Zicand Romulus aceste cuvinte, prapadita a intrat in venele mele, tranformandu-se in adrenalina. Era pregatita pentru urmatoarea runda. Amandoi stiam ca va fi una, desi speram sa nu fie.

Din pacate, Romulus s-a repezit din nou la mine, iar eu doar m-am dat la o parte cu viteza, facandu-l sa se izbeasca de pamant.

I-am intins mana, pentru a se ridica, dar asta l-a enervat si mai tare. Mi-a dat peste mana si s-a ridicat, iar in timp ce pornea un  al treilea atac a inceput sa se transforme.

Hainele i-au pocnit si s-au transformat in zdrente, corpul i s-a incovoiat, iar el a facut saritura catre mine, transformandu-se complet.

Acum nu ma mai luptam cu fratele meu, ci cu un lup imens, cenusiu.

Vazandu-l transformat m-am ingrozit, dar energia a inceput sa pulseze si mai tare inauntrul meu, amintindu-mi ca ma va ajuta.

Romulus s-a repezit si intr-o secunda era deasupra mea, botul sau cautandu-mi jugulara.

Am inteles ca vroia sa ma bata, dar daca ar fi continuat asa putea sfarsi omorandu-ma.Stiam ca Romulus ma dispretuieste, dar nu am crezut niciodata ca intr-atat incat sa vrea sa ma omoare.

-Romulus, inceteaza!! A urlat tata printre maraituri si stiam ca in curand se va transforma si el.

Furia pe care o simteam acum era mai mare decat toata suferinta acumulata in acesti ani de suferinta, iar cand luna a rasarit dintre nori iar razele ei mi-au scaldat corpul in lumina, am simtit energia mai vie ca niciodata si am actionat: mainile mele au prins cu putere gatul lupului si l-au impins. El a cazut pe spate, izbindu-se cu putere de pamant. Dar nu a stat nicio secunda sa se odihneasca sau sa se intrebe daca e ranit si a atacat din nou. Era unul dintre momentele in care ma gandeam serios daca fratele meu e nebun. Nu suporta cu niciun pret sa piarda, cu atat mai putin in fata mea, stiam asta. Si tocmai de asta nu ma lasam nici eu: prea mult ma umilise in copilarie si in anii adolescentei; acum era randul meu.

Mama tipa innebunita sa ne oprim, dar noi nu o auzeam. Romulus a sarit din nou asupra mea si m-a luat pe nepregatite, pentru ca tata tocmai se transforma si el. A reusit deci sa ma darame din nou, din cauze neatentiei mele, dar m-am ghemuit si am impins tare cu picioarele in stomac, aruncandu-l peste cap la cativa metri in spate.

A inceput sa urle ca un caine prost ce era. M-am ridicat de pe jos, putin sifonat si mai mult uimit de ceea ce s-a intamplat.

Mama a venit repede langa mine si nu stiam de ce este atat de ingrozita, pana cand mi-am zarit reflexia int-unul dintre peretii de sticla ai casei: tot corpul imi era zgariat, lovit si murdar de sange. O parte din el era probabil, sangele meu. Cealalta parte, a lui Romulus. M-am uitat la ea incercand sa exprim mai multe lucruri in acelas timp: scuze, multumire, iubire, hotarare….

Fata ei s-a induiosat, apoi a devenit incruntata la ceva din spatele meu. Pana sa ma intorc eu sa vad ce este, tata a sarit in atac, blocandu-l pe Romulus care sarise sa ma atace din spate, ca un las.

S-au intalnit in aer si apoi s-au rostogolit pe pamant. Romulus a inceput sa alerge catre padure, iar tata a luat-o dupa el.

Atat eu cat si mama ne-am uitat o vreme la ei cum se pierdeau printre copaci, apoi mama a spus:

-Vino in casa! Hai sa te curat, uite cum arati!

A adus un lighean cu apa calda si un prosop pe care l-a udat si a inceput sa imi curete ranile. Erau multe si unele dintre ele adanci, dar nu puteau spune ca ma dor. Erau doar…acolo si atat.

Tata si Romulus s-au intors o ora mai tarziu, dupa ce mama terminase sa ma panseze, iar eu imi facusem un dus si imi schimbasem hainele.

Romulus schiopata si era la fel de murdar de sange si lovit precum fusesem si eu la finalul bataliei.

A venit la mine si mi-a intins mana dispretuitor, spunand:

–          Tata a spus ca trebuie sa facem pace.

Eu m-am uitat la el dezgustat si nu i-am intins mana inapoi. Ajunsesem la capatul puterilor si nu vroiam sa mai indur nimic de la Romulus. Cu atat mai mult nu acum.

–          Se pare ca ti-a cam crescut sira spinarii….a zis el in deradere.

–          Mi-a crescut mai mult decat sira spinarii, am marait ridicandu-ma de pe canapea.

Acum eram fata in fata. Nu era cu nimic mai presus decat mine si ii puteam dovedi prin inca o lupta, daca era cazul.

Dar el doar a scuipat langa mine si a plecat.

–          Fiule, nu stiu ce s-a intamplat cu tine, dar asta va fi alta poveste pe care ne-o vei spune cand vii cu Maria acasa, a spus tata.

M-am uitat cu uimire la el. Nu-mi venea sa cred ca ma trimitea dupa Maria. Acest lucru mi-a aratat ca avea incredere in mine si speram sa nu-l dezamagesc.

–          Cum poti sa-l trimiti pe EL? A inceput Romulus sa strige. E un idiot, tata.

–          A fost o greseala sa plece de acasa. Este greseala lui, asa ca el va repara totul, si in acel moment s-a intors cu ochii spre mine. Ai grija de tine si Domnul sa te aiba in paza.

N-am mai stat. M-am dus sa imi iau un telefon, dupa cum am promis. Am iesit afara si am vazut-o pe mama uitandu-se cu groaza la mine. M-am dus la ea si am luat-o in brate. Vroia sa planga, dar si-a retinut hohotele ce amenintau sa iasa.

–          Totul va fi bine, mama. Iti promit.

Am sarutat-o pe frunte si am alergat spre masina mea, lasand-o pe mama sa planga lin, lasandu-l pe tata sa-l tina pe Romulus ferm de amandoua mainile,ca sa nu plece dupa mine, in concluzie lasandu-i mai ravasiti decat au fost pana acum.

Stiam ca Maria e bine. Desi e sensibila, e puternica. Doar e un Black. Am zambit la acest gand si am pornit masina, avand un nou scop: s-o gasesc pe sora mea si sa-i dau o mama de bataie si dupa aia sa o imbratisez si sa-i multumesc pentru dragostea ce mi-o poarta.

Anunțuri

Comentarii»

1. Deea - 12/30/2009

se crede prea puternis si destept Romulus 🙂
imi place din ce in ce mai mult de Sirius 😉
va urez tot ce e mai bun pentru anul care vine: sanatate, fericire, impliniri si nu in ultimul rand imaginatie si spor la scris!!!
va pup si astept excelentele, magnificile, divinele, mirificele, genialele capitole! :*:*:*>:D<

2. Deea - 12/30/2009

puternic**
emotiile astea :))

3. ramonafiction - 12/30/2009

Multumim Deea, multumim din suflet! Un AN NOU fericit si tie si tot ce iti doresti! Pupici,
Ramona

4. alinutz_twilight - 12/30/2009

Super cap ,de abia il astept pe urmatorul!Sport la scris!

5. alexa - 12/30/2009

Acum Sirius are si putin din menesus. E un ciudat desi este foarte dragut si intens tot ceea ce traieste el. Si eu as actiona la fel ca el, nu imi place sa ma las infranta. Toate familiile au probleme si se cearta dar in aceasta familie problemele normale sunt mult mai spectaculoase. Frumos capitol, de altfel ca si pana acum.
Alexya si Ramona eu vreau sa va urez un an nou plin de bucurii si de cat mai multe capitole. Faceti o treaba minunata. (Stiu ca probabil am mai spus-o de multe ori dar este adevarat si merita sa vi se spuna acest lucru.) Felicitari.
Pupici de la Alexa!

6. Caty - 01/25/2010

Ce dragut…..Sirius are si din puterea ei 😀 …acum chiar ca e saracul mega corcitura :)) ….un sfert vampir, un sfert varcolac, un sfert om si acum un menesus :)) (bine procentajele difera…) dar oricum…..4 rase sub un singur trup :)) ….
Imi place ca ii arde cateva lui frati-su >:) (mai nasol ca s-au caftit sub ochii parintilor… Si mi-a placut si mai mult ca s-a incarcat cu mai multa forta de la luna ….supeeeeeerrrrrrrrrr 😀 Ideea e super tare 😀
Imi place si le descrieti sentimentele atat de frumos 😀 (nu ca m-as fi indoit vreo clipa ca ar fi altfel) Pacat de saraca Maria 😦 ….
pup


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: