jump to navigation

Capitolul 17: Lupta

Ayanna

Am simtit cum ma invart, transand aerul si m-am prins de Sirius. Stiam ca voi cadea si asta s-a si intamplat. Am cazut prima, el aterizand peste mine ca un idiot.

Eram fata in fata si buzele noastre erau doar la un centimetru. Simteam o caldura ciudata in buze si piept, era o senzatie periculoasa si pasionala. Apoi mi-am revenit si mi-am dat seama cine era persoana de care ma simteam atrasa. Cum adica ma simteam bine cand corpul lui il atingea pe al meu si vroiam ca aproapierea sa devina din ce in ce mai mare?

–         Da-te jos de pe mine jigodie, pana ce nu te omor chiar in acest moment, i-am spus iritata, desi nu era chiar ce imi doream.

–         Chiar vrei sa ma omori? A intrebat el, apropiindu-se si mai mult.

M-am uitat la el, incercand sa ma lupt cu mine insumi si sa spun “da”.

Bip, bip, bip…

–         La naiba, a injurat el.

Era nenorocitul ala de telefon al lui care suna.

–         Buna, Alice… Nu mai prins intr-un moment bun.

–         Amorezatule, vei avea timp mai incolo de saruturi si chestii de genul. Acum ai alte probleme pe cap, a spus o voce ascutita si oarecum amuzata de la capatul celalalt al firului.

–         Ascult.

–         Mai ai inca 5 secunde sa-ti ridici curul de pe jos si sa te pregatesti de lupta.

–         Lupta? A spus el confuz.

Lupta cui?

–         Romulus… a fost tot ce s-a mai auzit.

Sirius s-a ridicat brusc, putin ametit, cautand ceva cu  privirea pe malul celalalt. Si l-a gasit.Un om imbracat zdrenturos, chipul supt, parul murdar si incalcit si cei mai negri si plini de ura ochi ce mi-a fost dat sa vad vreodata.Dar cu siguranta nu era om. Avea un altfel de miros decat al oamenilor, altfel decat al vampirilor si cu siguranta altfel decat al lui Sirius. Cate surprize se vor mai ivi?

–         Buna, bro. Arati bine. Haine noi?a spus Sirius.

–         Te voi omori, Sirius, a strigat barbatul de pe partea cealalta a lacului.

–         Scuze, trebuie sa stai la rand. Ayanna a zis ca vrea sa ma omoare prima data.

S-a uitat la mine zambind. Oare cine era barbatul si de ce vroia sa il omoare pe Sirius?

A inceput sa alerge spre noi, iar Sirius si-a luat pozitia de lupta. Omul avea o fata contorsionata, de parca ar fi suferit de o durere fizica. Apoi s-a intamplat ceva ce m-a facut sa raman muta de uimire: hainele au inceput sa devina mai stranse pe el, apoi au pocnit cu zgomot. Parul lung si incalcit devenea mai scurt si i se intindea pe tot corpul. Dintr-o saritura a ajuns in patru labe langa noi. Dar nici vorba de omul de mai devreme. In fata noastra statea un lup imens, cu aceiasi ochi negri vicleni si cu blana la fel de neagra, murdara si incalcita ca si omul de mai devreme.

Parea a fi un varcolac. Un copil al lunii, cum li se mai spunea. Ma atacase unul cand eram copil. Ma plimbam prin padure cand era luna plina si el ma gasise. Dupa ce il omorase, varcolacul se transformase in om.

Dar acesta nu parea un varcolac precum cel care ma atacase pe mine. Acela era mai mare, cu botul mai lunguiet si fara blana. Nu semana cu un lup, ci mai degraba cu un monstru.

Insa lupul din fata mea fusese om cu cateva secunde in urma. Si nu imi puteam explica ce s-a intamplat si cum s-a transformat, pentru ca nu era luna plina, nu era nici macar luna, ci mijlocul zilei.

Lupul marai fioros, aratandu-si coltii la Sirius. Blana de pe ceafa i se zbarlise de nervi si labele lui mari terminate cu gheare bateau incet gheata, de parca ar fi fost un taur care a vazut rosu in fata ochilor.

–          Sa inceapa distractia! A spus Sirius vesel.

Lupul s-a napustit asupra lui, dar Sirius s-a ferit, facandu-l sa se arunce in gol, izbindu-se de gheata tare.

Eu inca mai stateam pe jos. M-am ridicat, inca uimita si m-am dus langa ceilalti.

Magnus, Tania si Kate stateau la marginea lacului, privind.

–          Ce se intampla? am intrebat.

–          Cei doi se urasc de prea mult timp, a spus Tanya. Acum a venit momentul sa dea cartile pe fata. Hai sa mergem.

–          Dar Sirius? a spus Magnus adresand aceeasi intrebare pe care vroiam si eu sa o pun.

–          Nu e lupta noastra, a spus Tanya radicand din umeri. Sirius va fi bine.

Cei trei au plecat spre casa si m-am luat dupa ei. Am auzit un scheunat dinspre lac si am stiut ca lupul se lovise iarasi de gheata.

Am urcat incet dealul, auzit scancete si maraieli la fiecare secunda.

M-am intors sa vad ce se intampla. Lupul fugea inspre padure, cu Sirius pe urma lui.

Nu mi-am putut stapani curiozitatea si m-am luat dupa ei.

Am ajuns la umbra copacilor desi, dar nici urma de cei doi. Am inceput sa alerg, cautand mirosul greoi al lupului si ce cel dulceag, placut, al lui Sirius.

Luandu-ma dupa miros, i-am ajuns cu greu din urma. Lupul stateau intr-o poienita, inca maraind furios. Blana ii era si mai murdara, pe alocuri patata de sange inchegat.

Dar nu il vedeam pe Sirius. Dintr-o data, un urlet din spatele meu m-a facut sa tresar. Sirius alerga catre lup si il prinse de cap, obligandu-l sa ingenuncheze. Dar lupul era mai puternic. Il musca pe Sirius cu furie de picior, facandu-l sa urle de durere.

Cu ceea ce pareau a fi ultimele puteri, Sirius il arunca pe lup cativa metri in aer, izbindu-se de un copac.

Trunchiul copacului s-a clatinat primejdios cand lupul s-a lovit de el scheunand.

Sirius incerca sa isi acopere cu mainile rana  din care siroia sangele. Lupul s-a ridicat pentru a ataca din nou, dar Sirius nu se putea ridica in picioare pentru a contracara.

–          Opreste-te! am tipat la lup.

Nu stiam daca ma intelege, dar trebuia sa fac ceva. Era clar ca vrea sa profite de fapt ca Sirius este ranit grav si nu se poate tine pe picioare pentru a termina cu el.

Lupul s-a intors catre mine maraind fioros. Dar nu imi era frica de el.

–          Lasa-l in pace! Am tipat. Lasa-l in pace sau vei avea de-a face cu mine.

–          Ayanna, nu te baga in asta, e prea periculos, spuse Sirius cu glasul chinuit.

Cum?Avea impresia ca nu ii pot face fata unui lup mare si tampit? Si de cand ii pasa de mine?

M-am apropiat si mai mult. Lupul batea pamantul cu laba si maraia amenintator.

–          Lasa-l in pace, i-am spus lupului maraind si eu.

Dar el nu avea niciun gand. A inceput sa ii dea ocol lui Sirius in cercuri rastranse, ca un animal salbatic ce isi apara prada.

M-am apropiat si mai mult si cand am ajuns langa Sirius m-a atacat. Dar eram pregatita. Coltii lui mari nu au apucat sa ma atinga, pentru ca l-am prins de labele din fata, invartindu-l de cateva ori. In acest timp, el maraia si spumega, fiind insa incapabil sa ma raneasca in vreun fel.

Dupa ce am considerat ca l-am ametit destul, i-am dat drumul si s-a izbit intr-un copac.

La naiba, o sa despadurim padurea daca o sa continuam asa.

M-am dus langa Sirius, sa vad cum se simte.

–          Ayanna, nu trebuia, a spus el.

–          Esti bine?

–          Am avut si zile mai bune.

M-am uitat la el. Picaturi de transpiratie ii curgeau incet pe gat, cateva suvite din parul negru i se lipisera de frunte, iar din rana de la picior inca mai siroia sangele.

–          Ayanna, fereste! A tipat el si m-a impins intr-o parte.

Lupul isi revenise si ataca din spate, ca ultimul las.

Am fost impinsa de spate de Sirius, care a primit atacul lupului in plin.

Vazuse ca ataca din nou si se sacrificase pentru ca eu sa nu fiu ranita.

M-am ridicat in picioarele furioasa, in timp ce lupul se intindea sa muste gatul lui Sirius. L-am prins de blana de pe spate si l-am aruncat, apoi am fugit dupa el, l-am ridicat de ceafa, pregatindu-ma sa ii sucesc gatul.

–          Nu il omori! A tipat Sirius.

–          Ce? De ce?

–          Nu il omori, te rog.

Nu stiam ce sa fac. Lupul inca maraia si incerca sa ma muste. Sirius se tara spre mine. Ajuns aproape, l-a primit in ochi pe marele lup care inca se mai zbatea fara scapare in mainile mele si a spus dur:

–          Te vei intoarce acasa si daca vreodata mai ai vreun gand sa imi faci rau, iti jur ca te omor, Romulus. Da-i dumul, Ayanna.

Dar nu vroiam sa ii dau drumul. Lupta aprinsese in mine din nou placerea aceea pe care o simteam cand omoram vampirii. Era ca o furie pe care o tinusem ascunsa vreme indelungata si acum iesise la suprafata.

–          Te rog, mi-a spus el.

Reusise sa se ridice cu greu in picioare si se sprijinea de umarul meu.

Vocea lui, atat de catifelata si placuta, m-a facut sa imi inhib dorinta razboiului.

Dar tot nu puteam sa ii dau drumul lupului pur si simplu.

L-am dat usor pe Sirius la o parte si am inceput sa invart lupul, mult mai repede si mai mult decat prima data, iar cand i-am dat drumul a sarit la 10 metri departare.

Cu cele mai jalnice scanceturi si probabil destul de ranit, l-am auzit indepartandu-se.

Sirius a zambit stins si a cazut la picioarele mele.

M-am repezit la el.

–          Esti ranit…

–          Nu-i nimic. O sa imi treaca, a spus el, dar incruntarea pe care o avea imi spunea altceva.

–          Lasa-ma sa te ajut.

I-am luat mainile intr-ale mele, desfacandui-le usor de pe rana. Era mare si adanca. Mi-am pus usor palma peste ea.

Nu stiam ce sa fac, nu stiam ce as putea face. Doar stateam acolo, tinand mana peste rana.

–          Se pare ca l-ai cunoscut pe fratele meu, a spus el incercand sa zambeasca.

–          Frate?

–          Da, iubitul meu frate, care ma uraste de cand m-am nascut.

–          De ce a vrut sa te omoare? am intrebat nevenindu-mi sa cred.

–          Ti-am zis, ma uraste. Fiind un om, i se pare ca am facut familia de ras si a cautat dintotdeauna sa se razbune. Ultima data cand ne-am vazut nu prea s-a bucurat de prezenta mea. I-am tras o mama de baiaie destul de zdravana si presupun ca a venit acum sa se razbune.

–          Dar sunteti… frati, pe dracu’… cum poate…

–          El nu ma considera fratele lui. Ayanna…

–          Da?

–          M-ai salvat…

Il salvasem. De ce? Pentru ca nu imi doream cu adevarat ca el sa moara. Era antipatic, infumurat si neghiob, dar era…

–          Sa nu ma intrebi de ce, am spus avertizandu-l.

–          Bine. Vroiam doar… sa iti multumesc.

–          Presupun ca as fi facut-o pentru oricine.

–          Sigur, si vrei sa te cred? a intrebat el zambind larg.

Am ridicat din umeri si mi-am luat mana de pe rana lui. Doar ca… nu mai era nicio rana. Pielea era inchisa, brazadata de o cicatrice mica.Mai era putin sange uscat in jurul ei, dar atata tot.

–          Cum ai facut asta? a intrebat el facand ochii mari.

–          Nu am nici cea mai vaga idee, am spus sincera.

–          E… ca atunci cand m-ai salvat de la moarte?

–          Nu. Am puterea de a salva de la moarte, dar nu de a vindeca o singura rana, care nu duce la moarte. Intelegi?

–          Cred. Dar atunci, cum…?

–          Nu stiu.

A intis o mana spre mine si mi-a mangaiat obrazul cu degetul mare. Si l-am lasat. Nu stiam de ce, dar l-am lasat…

–          Iti datorez atat de multe…

–          Atunci, sa inteleg ca nu ma mai urasti? l-am intrebat.

Am simtit cum colturile gurii mele se miscau fara voia mea si la inceput nu mi-am dat seama ce se intampla.

Zambeam. Dupa atata timp, zambeam cu adevarat din nou.

–          Ayanna, eu nu te urasc. Era doar un joc, a spus el. Dar credeam ca tu ma urasti pe mine.

–          Eu… asa e… ba nu, nu e asa… nu stiu.

El nu a raspuns. A venit mai aproape de mine, cu degetul cu care imi mangaia obrazul tragandu-ma spre el. M-am lasat purtata de emotii, pana ce buzele noastre s-au atins.

Era ca si cum gurile noastre s-ar fi cautat de mult si acum se gasisera.

Reclame

Comentarii»

1. alina - 03/21/2010

iummmyyyyyy are gust bun capitolul asta 😀

2. aryafantasy - 03/21/2010

OMG!!!!!!!!
First……Ma bucur tare mult ca ati pus un capitol nou :D!
Second!!!!!!!! OMG That is soooo sweet!!!!!! E foarte frumos….mai ales sfarsitul, genial si exact cum imi place mie 😀
Ayanna nu mai e asa rece si faptul ca l-a salvat pe Sirius e minunat 😀 , mi-a placut foarte tare :D.
Si oare cine a vindecat rana…..ea sau el cu „puterea de regenerare a varcolacilor”?
Va multumesc ca ati postat capitolul!
Va doresc mult spor si inspiratie la urmatoarele capitole!
Pupici Caty

3. bianca - 03/22/2010

ce dragut!!!!!!!!!!!ayanna si sirius s-au sarutat!!!ce soperrr!!!ce ma enerveaza romulus……chiar nu stiu ce are …offfff

4. J.S. [Sabinaaaa] - 03/23/2010

iei!!!:X:X:X:X:X:X
Dar ce frumos este ca si-au spus adevarul !!!! :))
dar poate situatia se va rasturna din nou. NUUU, nu vreau! 😦
:)))

5. costina - 04/16/2010

hei :*…ti-am oferit un premiu :X intra la mine pe blog si vei gasi acolo mai multe detalii:X

6. aryafantasy - 04/16/2010

Dragele mele…ati primit un premiu de la mine…detalii pe blogul meu

7. Katy - 04/23/2010

waw…imi place fff mult…astept urmatorul capitol 😀

8. aryafantasy - 05/06/2010

😦 fetelor!!!!! imi e dor de Sirius si Ayanna….ce e mai intampla cu ei….unde se duce povestea lor!
Vrem capitole, vrem capitole!!!!! Plizzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzzz 😀
pup
Cata

9. alexa - 05/14/2010

hey buzz buzz 😀 … ce se mai a aude de fan ficul asta ca e super dragutz dar nu ati mai scris niciun capitol … poate va ganditi sa scrieti si voi in viitorul apropiat

10. alexa - 05/26/2010

Pe cat de dur, pe atat de sensibil a fost acest capitol. A inceput totul asa rece cu lupta dintre cei doi, insa eram sigura ca Ayanna va interveni. Este a doua oara cand il salveaza de la moarte. Se pare ca pana la urma nu-l uraste asa tare.
Mi-a placut la nebunie replica asta: „La naiba, o sa despadurim padurea daca o sa continuam asa.” a fost putina ironie in mijlocul luptei.
In sfarsit au spus adevarul. Sunt sigura ca nu o sa dureze mult aceasta pace a lor, dar sa vedem. Trec la urmatorul capitol.
V-am pupat
Alexa


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: